SMS Interactiv

Încă din anul 2002 Voxline a introdus soluţia de preluare a mesajelor trimise prin SMS și afișarea acestora în direct în timpul programelor televizate. Începând cu anul 2008 Voxline oferă o soluţie integrată cu twitter - twitterwall.ro - prin care permite preluarea de mesaje trimise prin SMS și prin contul de twitter și afișarea acestora online sau offline printr-o interfaţa grafică personalizată.

Extrem de popular și ușor de folosit, SMS este platforma ideală pentru a derula aplicaţii sub forma jocurilor sau a sondajelor. Sondajele se pot face fie printr-o campanie de SMS push, fie în completarea unei campanii de comunicare tradiţională și presupun trimiterea întrebărilor cu variante de răspuns prestabilite prin SMS și recepţionarea răspunsurilor prin SMS de la participanţi.

Jocurile pot fi sub diferite forme, single player sau multi player, și de diferite tipuri: quizz, sports, quest. În Noiembrie 2011 Voxline a lansat, în parteneriat cu Grapes games, primul joc multiplayer prin SMS care poate fi accesat de pe orice telefon mobil: SMS Fotbal. Pentru a putea participa la campionatul de fotbal prin SMS este nevoie ca jucătorul să se înregistreze pe site, să se alăture unei echipe și să participe la meciuri. Meciurile se desfășoară virtual prin trimiterea de mesaje SMS cu acţiunea pe care fiecare jucător o alege (pasă, dribling, degajare, șut, etc).
Atât jocurile, cât și sondajele se pot derula prin numere cu tarif normal sau număr cu suprataxare.

Una din cele mai sigure modalităţi de a înregistra voturi corecte, fără a avea problemele voturilor multiple prin proxy sau cu adrese de email aparţinând aceluiași utilizator, este televotul. Se poate face atât prin apel telefonic, cât și prin SMS, folosind o gamă de tarife variate (apel gratuit, tarif normal, tarif cu suprataxă). Voxline s-a specializat în derularea de proiecte de televoting de mare anvergură, precum Eurovision, Cerbul de Aur, Mari Români și vă poate pune la dispoziţie o soluţie complexă de integrare a televotului cu alte platforme de vot (online, manual) și cu afișarea în timp real a rezultatelor.

Close